Sonnentor

Sonnentor

„Unde bucuria creşte în mod natural: Sonnentor Krauterhandels GmbH” SONNENTOR a fost fondat în 1988, de Johannes Gutmann, la 23 de ani, directorul general al companiei. Tânărul întreprinzător a avut o idee neobişnuită: el a dorit să vândă produsele provenite de la fermierii Ecologici din zona Waldviertel, unde s-a născut şi a crescut, sub logo-ul soarelui zămbitor (cunoscut simbol medieval, cu 24 de raze de soare, care şi astăzi decorează porţile fermelor) la nivel local, naţional şi internaţional. Acest pas fiind mult înaintat pentru segmentul de comerţ cu produse ecologice. Caracteristica cea mai importantă fiind procesarea materiei prime chiar la ferme, permiţând micilor fermieri să supravieţuiască, să utilizeze experienţa şi tradiţia cultivării, şi astfel să ofere calitatea şi trasabilitatea cea mai bună produselor. În 2006, după o colaborare de peste 5 ani cu producătorul de materie primă din Reghin, fermier ecologic certificat, Johannes Gutmann a decis, împreună cu Thomas Weinraub, să aducă povestea de succes, Sonnentor, pe piaţa din România. Astfel sa înfinţat s.c.Sonnentor s.r.l. “Noi, cei de la Sonnentor, suntem convinşi că natura deţine cele mai bune reţete pentru o viaţă lungă şi fericită. Acest pas aducând încrederea necesară pentru o dezvoltare durabilă în relaţia cu producătorul local şi posibilitatea unui proiect asemănător cu cel din Cehia. Următorul pas este crearea unei linii de producţie, unde o parte din materia primă obţinută local să devină produs Sonnentor autentic.